Este o zi de august. Puțin caniculară dar cam așa este toată luna. Și totuși noi suntem incă niște copii, mai mari, care arată altor copii, mai mici, cum au fost ei odată. Cu ce jocuri ne ocupam noi timpul liber, când ieșeam din casă. La fel eram și noi, de mai multe vârste, cu mai multe moduri de a gândi, și cu toții doar copii care vor să se joace cu alți copii. Cât mai mulți copii.
Suntem în pădurea din comuna Drăgușeni, județul Galați, unde 6 adulți cu 15 dintre membrii clubului de carte „Vânătorii de povești” fac jocuri din copilăria celor mari, pentru a se distanța de cotidian și pentru a crea noi conexiuni între ei, cu natura și cu sportul. Jocuri pe care le știm noi, cei cu mai multe veri caniculare decât vrem să recunoaștem, și pe care le jucam: castelul 1.2.3., oina, încetul cu încetul se fabrică oțetul, baba oarba și altele.
Castelul 1.2.3. a fost unul dintre jocurile preferate, cred că și noi il iubeam la fel de mult când eram mici. Poate pentru că, fără să realizăm, ne formam gândirea strategică, spiritul de colaborare, si o condiție fizică de invidiat. Spiritul de competiție a fost folositor … și din belșug.
Am încercat și jocuri educative, pe care mai puțini le știu. Jocuri care ne-au învățat să ne orientăm, folosind busola, pe un scurt traseu în jurul taberei. Pot zice că, în viitor, acești copii, cu siguranță, nu își vor pierde calea. Chiar dacă pare greu, jocul a fost foarte provocator pentru copii, fiind și jocul cel mai votat la final.
Se vede că sunt „Vânători de povești”. Ziua a fost încheiată cu dezbaterea cărții lunii august, aleasă in cadrul clubului de carte. Moment în care am citit pe roluri și ne-am spus părerile, de bine și de rău, în privința poveștii și a continuării ei din punctul nostru de vedere.
Scris de Vîrlan Cristian